Principala diferență dintre cântarul din beton și cel din oțel este, desigur, materialul din care sunt fabricate aceste cântare. Cântarele din beton sunt realizate din beton, mai exact, puntea acestui tip de cântar de camion este realizată din plăci de beton armat (două straturi de plasă de armare R şi două grinzi de susţinere) care sunt amplasate în profile de oţel formate la rece şi în acelaşi timp servesc drept cofraj la turnarea betonului. Dimensiunile fiecăruia dintre cele 3 segmente sunt de 3 x 6 metri.
Cântarele de camion din oțel sunt fabricate din oțel. Atunci când alegeți un model, este foarte important să acordați atenție din ce este făcut. Dacă structura de susținere este făcută din tablă/foi îndoite, nu cumpărați acest cântar de camion. Cântarul de camion, pentru a avea capacitatea de încărcare prescrisă, trebuie să fie realizat din profile laminate la cald (cel mai adesea UPN sau IPN).
Când sunt noi ambele modele, însă după încărcare, mai ales după un timp, cântarul camionului cu tablă îndoită va fi deformat permanent, trage celulele de măsurare după el și nu poate fi calibrat bine. Producătorii fac asta, deoarecel, din start au cu 3 tone de oțel mai puțin, şi arată foarte asemănător din exterior, astfel că şi preţul le este mai atractiv.
O altă diferență între cântare de camion din beton și cântare din oțel este că, cântarele de camion din beton sunt fixe. Acesta este, de asemenea, un dezavantaj al cântarului din beton, deoarece nu poate fi mutat dintr-o locație în alta. În teorie, acest lucru este fezabil, dar în practică se întâmplă rar, deoarece nu este deloc rentabil. Acolo unde montaţi un cântar de camion din beton, acesta rămâne de obicei în același loc în următoarele câteva decenii. Spre deosebire de cântarul din beton, cântarul din oțel este mobil. Aceasta înseamnă că puteți muta cântarul din oțel dintr-o locație în alta sau îl puteți vinde atunci când nu mai aveți nevoie de el. Acest proces durează de obicei două zile.
Iar a treia diferență este, desigur, prețul, și asta din cauza articolelor menționate anterior: materialul din care sunt fabricate cântarele de camion și mobilitatea, mai exact, portabilitatea cântarului de la o locație la alta. Cântarul de camion din beton are cel mai mic preț și acesta este principalul său avantaj. Prețurile acestor cântare de camion variază de la 11.000 de euro + TVA până la 15.000 de euro + TVA. Prețul variază în funcție de prețul de piață al betonului și armăturii, precum și de echipamentele/electronicele care îl însoțesc.
Cântarele mobile din oţel au un preţ mai scump decât modelele din beton datorită preţului oţelului de pe piaţă, iar preţul variază între 18.000 euro + TVA şi 25.000 euro + TVA în funcţie de producător, calitate, echipamente suplimentare şi altele asemenea, şi toate acestea pentru un cântar de 18 metri, capacitate 60 tone.
Atunci când decideți asupra unui cântar de camion, țineți cont de ce cântar aveți nevoie, de ce activitate desfăşuraţi, și, bineînțeles, de prețul acestuia. Pentru toate informațiile cu privire la cântare pentru camioane, ne puteți contacta.